sâmbătă, 17 august 2013

Si asa se pot face bani pe net

Am ezitat o vreme dacă să scriu sau nu acest articol. În fond există două metode mari de a face bani pe Internet: puțin și pe termen scurt sau mult și pe termen lung.

Din păcate, lumea e (încă) blocată pe ideea de a da clickuri pentru a face 10-20 de lei pe zi. Dacă vrei mai mult, trebuie să muncești mai mult. iar când te oprești, banii se opresc și ei din a mai intra în buzunarul lor.

Scopul acestui articol nu este de a te convinge să faci bani pe Internet într-un fel sau altul. Eu îți pun pe tavă toate variantele, îți prezint avantajele și dezavantajele fiecăreia, iar tu te hotărăști pe care din ele vrei să mergi.

Context
Internetul este în momentul de față un paradox. Sunt multe țepe și, totuși, sunt multe site-uri unde poți cumpăra în siguranță produse de calitate. Mai mult, sunt site-uri gen ClickBank.com unde produsele de 2 lei conviețuiesc cu cele extrem de bune.

Ceea ce tu trebuie să reții în primul și în primul rând este că se pot face bani pe internet. Se pot face bani cu investiție aproape de zero, acesta fiind un avantaj net față de afacerile clasice.
Fără alte comentarii, să trecem așadar în revistă cele mai în vogă modalități de a face bani pe Internet.

Metoda de a face bani pe Internet #4: ești plătit să dai click-uri
Această metodă este de departe cea mai slabă. O poți compara cu spălatul de WC-uri și asta pentru că trebuie să faci o muncă repetitivă până nu mai poți.Cu siguranță că ai dat peste acest tip de reclame, și poate chiar ai fost tentat să încerci. Ideea de bază este că tu trebuie să dai click-uri pe diferite bannere. Pentru fiecare click tu primești o anumită sumă (derizorie).

De ce merge?
Pe Internet, oamenii de afacere de bună credință își fac reclame pe alte site-uri și, pentru fiecare click, ei plătesc o sumă de bani. ideea este că ei se așteaptă ca doar cei interesați de produsele lor să dea click.

Aici intervii tu. Tu te comporți ca o persoană interesată. Ești plătit să dai ”click-uri false”. Compania intermediară câștigă, compania care te-a angajat pe tine să dai clickuri câștigă și ea, câștigi și tu foarte puțin… iar cel care pierde este cel care are produsul.

De ce? Pentru că tu dai click pe reclama lui dar nu cumperi nimic. El plătește pentru că e obligat. Apoi dai click pe altă reclamă și tot așa. Da clickuri pe sute și sute de reclame.

Avantaje:
- faci un ban. Mai bine decât nimic.
Dezavantaje:
- nu te învață să deschizi o afacere de succes pe Internet;
- este imorală;
- banii sunt extrem de puțini (de ordinul zecilor de dolari pe lună);
- nu ai venit pasiv. Dacă te oprești din dat click-uri, banii nu se mai acumulează;
- nu poți crește. Spre de osebire de o afacere unde poți reinvesti bani (și, deci, să faci din ce în ce mai mult cu din ce în ce mai puțin) aici nu poți face bani mai mult decât dacă dai click-uri mai repede.

Metoda de a face bani pe Internet #3: îți faci un site de comerț electronic
Un site de comerț electronic este o idee excelentă… dacă ai un capital inițial destul de consistent. Practic un magazin online se lovește de o mare parte din problemele de care se lovește unul adevărat.

Cu toate astea, un magazin de comerț electronic îți poate aduce foarte mulți bani, dacă îl tratezi ca pe o afacere. Ai de unde crește, ai la dispoziție sute de strategii de marketing care să te ajute să îți maximizezi profitul etc. etc. etc.
Probleme sunt mai multe. În primul rând, ai nevoie de distribuitori pentru produsele pe care le vinzi. Cel mai probabil trebuie să îi cauți în afară dacă vrei să ai un ”profit margin” serios.

Apoi ai nevoie de un site, care te poate costa oriunde între 500 și 1000 de euro pentru versiunea inițială.Dar nu e destul. Ca să vinzi, mai ai nevoie și de trafic. Pentru asta trebuie să te agiți singur (sau să angajezi pe cineva) să te promoveze pe alte site-uri. Aici sunt mai multe modalități de a o face, modalități pe care le-am discutat în alte articole și în cartea Blogging de gherilă.



Metoda de a face bani pe Internet #2: îți faci un blog, apoi promovezi produse prin afiliere sau îți pui AdSense Am pus afilierea la alte produse și AdSense-ul la un loc pentru că necesită practic aceiași pași. AdSense-ul nu acceptă din câte știu să ai alte reclame, însă se poate trece peste asta dacă știi cum.

Ideea de bază este următoarea: îți faci un blog. Acel blog trebuie să aducă cât mai mult trafic, să aibă informație de calitate și să arate bine.
Nu te complici cu stocuri de marfă, nu ai de trimis colete. Tu promovezi alte site-uri. Le faci lor vânzări punând bannere și link-uri către produsele lor. Când vinzi ceva sau când vizitatorul dă click să intre la ei, tu ești plătit.

Aceasta este poate cea mai comodă metodă. Îți faci un blog care să arate cât-decât bine (floare la ureche dacă folsoești platforma de blogging WordPress), aduci trafic și scrii articole. Mica problemă este că AdSense-ul nu prea mai merge în România. Veniturile au scăzut de când Google și-a modificat algoritmii de căutare. Dar poți începe un site în limba engleză iar acolo, dacă alegi bine nișa, poți face un venit destul de bun.

Eu personal nu îți recomand AdSense decât în cazul în care ai făcut research și ai văzut că se plătește bine per click. Dacă nu, faci la fel un blog, aduci trafic etc., doar că pui produse prin afiliere. Produsele informaționale în limba engleză merg foarte bine. Comisioanele sunt generoase iar plățile, deși ajung mai grue În România, sunt mai consistente.

Metoda de a face bani pe Internet #1: îți faci un blog, apoi promovezi propriile produse De obicei această metodă merge bine dacă ai un număr redus de produse, dar care au prețuri destul de mari.

Spre exemplu, autorii de produse informaționale folosesc această metodă de făcut bani pe Internet cu succes. Produsele informaționale se vând ca pâinea caldă, asta dacă ai cunoștințe în domeniu în care le scrii și dacă ai cunoștințe de copywriting.

Partea cea mai tare este că nu te oprește nimeni să promovezi atât propriile produse cât și produse prin afiliere (despre care am vorbit la metoda de a face bani pe net precedentă). De fapt, combinarea propriilor produse cu produsele altora este optimă pentru venitul tău lunar.

Încheiere
Din cele 4 metode expuse mai sus, prima este cea ”ușoară”, pe care însă nu ți-o recomand. Celealte 3 sunt singurele pe care trebuie să te concentrezi dacă vrei să prosperi pe termen luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu